Noi amenzi în aplicarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 01.10.2019 două investigații la operatorii Raiffeisen Bank S.A. și Vreau Credit S.R.L. constatând următoarele:
- Raiffeisen Bank S.A. a încălcat prevederile art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) și alin. (2) din RGPD, ceea ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 150.000 Euro
- Vreau Credit S.R.L. a încălcat prevederile art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) și alin. (2) din RGPD, precum și ale art. 33 alin. (1) din RGPD, ceea ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 20.000 Euro.
În ceea ce privește Raiffeisen Bank S.A., Autoritatea Naţională de Supraveghere a demarat o investigație, ca urmare a transmiterii de către bancă a unei notificări privind încălcarea securității datelor cu caracter personal prin completarea formularului privind încălcarea securității conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Încălcarea securității a constat în faptul că doi angajați ai Raiffeisen Bank S.A., utilizând datele din documentele de identitate ale unor persoane fizice, transmise de către angajați ai societății Vreau Credit S.R.L. prin intermediul aplicației mobile WhatsApp, au efectuat interogări ale sistemului Biroului de Credit pentru a obține datele necesare în vederea determinării eligibilității la creditare a respectivelor persoane fizice, prin simulări de prescoring. În acest sens, au fost efectuate 1194 simulări, cu privire la 1177 persoane fizice.
De asemenea, pentru 124 de persoane fizice s-a efectuat și consultarea bazei de date a ANAF.
Simulările de prescoring menționate mai sus au fost efectuate prin intermediul aplicației informatice utilizate de Raiffeisen Bank S.A. în activitatea de creditare, iar decizia negativă de creditare a fost comunicată de către angajații Raiffeisen Bank S.A. către angajații Vreau Credit S.R.L., cu încălcarea procedurilor interne.
Sancțiunea a fost aplicată operatorului ca urmare a faptului că acesta nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că orice persoană fizică care acționează sub autoritatea acestuia și care are acces la date cu caracter personal, nu le prelucrează decât la cererea sa, cu excepția cazului în care această obligație îi revine în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern.
De asemenea, operatorul nu a implementat măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător și nu a evaluat riscurile pe care le prezintă prelucrarea.
Această situație a condus la accesul neautorizat la datele cu caracter personal prelucrate prin aplicația informatică utilizată de Raiffeisen Bank S.A. în activitatea de creditare și la divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal de către angajați ai băncii.
În ceea ce privește operatorul Vreau Credit S.R.L., acesta a fost sancționat, de asemenea, pentru încălcarea securității datelor, dar și pentru faptul că până la finalizarea investigației nu a notificat autorității de supraveghere încălcarea securității datelor cu caracter personal, fără întârzieri nejustificate, deși constatase producerea acestui incident de securitate încă din luna decembrie 2018, ceea ce a condus la încălcarea confidențialității datelor cu caracter personal ale clienților proprii (persoanele vizate) și la prelucrarea neautorizată/ilegală a datelor cu caracter personal ale acestora.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.