Comunicat de Presă
În perioada 29 aprilie - 1 mai 2009 a avut loc, la Bucureşti, misiunea de evaluare Schengen a României în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
În cadrul programului vizitei, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a fost evaluată în special sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor specifice de control.
La finalul întâlnirii, preşedintele autorităţii de supraveghere şi personalul prezent la dezbateri au fost felicitaţi atât pentru profesionalismul şi exigenţa dovedite în activitatea desfăşurată, cât şi pentru modul de organizare a misiunii de evaluare Schengen, prin asigurarea unui nivel înalt de protecţie a persoanelor în conformitate cu cerinţele de securitate impuse de acquis-ul Schengen.
Raportul care va cuprinde concluziile şi recomandările echipei de evaluare va fi prezentat şi dezbătut în cadrul Grupului de Lucru Scheval, ce va avea loc la Bruxelles, cel mai probabil în luna iunie a.c.