Home » Ziua_europeana_a_Protectiei_Datelor
 Română | English | Francais

COMUNICAT DE PRESĂ

 

ZIUA EUROPEANĂ A PROTECŢIEI DATELOR

28 Ianuarie 2015

 

Celebrată pe data de 28 ianuarie 2015 de către toate statele membre ale Consiliului Europei, Ziua Europeană a Protecţiei Datelor marchează aniversarea a 34 de ani de la adoptarea, la Strasbourg, a Convenţiei 108 pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal.

Scopul sărbătoririi acestei zi este reprezentat de optimizarea gradului de conştientizare la nivel european cu privire la importanţa regulilor de protecţiei a datelor cu caracter personal şi a respectării drepturilor persoanele fizice.

Cu această ocazie, autorităţile naţionale independente de protecţia datelor din statele europene organizează diverse evenimente specifice.

În cinstea Zilei Europene a Protecţiei Datelor, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal va organiza Simpozionul cu tema „Ziua Europeană a Protecţiei Datelor - reforma cadrului normativ al protecţiei datelor personale la nivel european”, la Palatul Parlamentului, sala "Avram Iancu", pe data de 28 ianuarie 2015, începând cu orele 11,00.

Materialele informative dedicate Zilei Europene a Protecţiei Datelor sunt disponibile la adresa www.dataprotection.ro/informatii generale/informatii de interes public/materiale informative.

Accesul mass-media se va face pe baza acreditărilor deja existente la nivelul Palatului Parlamentului.

 

Biroul juridic şi comunicare

ANSPDCP

26.01.2015